Iohannis înainte de începerea Summit-ului din Portugalia: „Pandemia nu afectează doar sănătatea oamenilor şi economiile”

0

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut mai multe precizări, vineri, înainte de Summit-ului Social din Portugalia, în legătură cu pandemia de COVID-19. Acesta a precizat că pandemia afectează sănătatea oamenilor, economiile, dar și structura socială. ”Vrem să abordăm toate aceste chestiuni uniţi şi vrem să găsim soluţii europene”, a spus Iohannis.

„Începe peste câteva minute un summit important, un summit european, aici, în oraşul Porto din Portugalia. Este un Summit Social, dedicat problemelor sociale. Este extrem de important să ne întâlnim acum, fiindcă pandemia nu afectează doar sănătatea oamenilor şi economiile.
Afectează şi structura socială. Vrem să abordăm toate aceste chestiuni uniţi şi vrem să găsim soluţii europene. Sunt foarte multe domenii unde putem să intervenim împreună. Aş menţiona poate doar câteva: evident, locuri de muncă, educaţie, şanse egale, egalitatea de gen şi aşa mai departe, pensii, salarizare – toate acestea vin într-un pachet foarte mare de care ne vom ocupa”, a precizat, vineri, președintele.

Declarațiile Președintelui României înainte de a începe Summit-ul Social la care va participa

Președintele a mai menționat faptul că educația reprezintă un loc important în PNRR. Astfel ”prin ieşirea din pandemie şi banii pe care îi vom folosi pentru reconstrucţie, putem să abordăm şi zone din acest pilon social”.

”Evident, educaţia, care, la noi, are un loc extrem de important în PNRR.
Avem însă şi educaţia digitală, educaţia pe tot parcursul vieţii, formarea de abilităţi în zona digitală şi la adulţi şi persoane care încă sunt în câmpul muncii, sunt foarte multe zone. Vom avea în această seară, după ce terminăm Summitul Social, o discuţie foarte aplicată despre pandemie, despre cum o gestionăm şi cum gestionăm ieşirea din pandemie”, a mai declarat şeful statului.

Iohannis a dat mai multe detalii și depre summit-ul între Uniunea Europeană şi India ce va avea loc mâine, afirmând că cele două au foarte multe lucrui în comun, mai ales în privința economiei.

”Pentru mâine ne pregătim de un summit între Uniunea Europeană şi India, un summit care este important şi pentru noi, fiindcă Uniunea Europeană şi India se pare că au din ce în ce mai multe în comun, ne apropiem în chestiuni de economie, în chestiuni de conectivitate, în zona digitală. Din păcate, pandemia acum, în aceste zile şi săptămâni, face victime multe în India. Şi noi, România, am ajutat India, am fost chiar prima echipă din Uniunea Europeană care a ajuns în India cu ajutoare şi cred că vom lucra împreună la un parteneriat foarte solid”, a mai adăugat Iohannis.

Leave A Reply

Your email address will not be published.